monologa

Catalan

Verb

monologa

1. inflection of monologar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Italian

Verb

monologa

1. inflection of monologare:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Portuguese

Verb

monologa

1. inflection of monologar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

Borrowed from French monologuer.

Verb

a monologa (third-person singular present monologhează, past participle monologat) 1st conj.

1. to monologize

Conjugation

    conjugation of monologa (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a monologa
gerund			monologând
past participle			monologat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	monologhez	monologhezi	monologhează	monologăm	monologați	monologhează
	imperfect	monologam	monologai	monologa	monologam	monologați	monologau
	simple perfect	monologai	monologași	monologă	monologarăm	monologarăți	monologară
	pluperfect	monologasem	monologaseși	monologase	monologaserăm	monologaserăți	monologaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să monologhez	să monologhezi	să monologheze	să monologăm	să monologați	să monologheze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		monologhează			monologați
	negative		nu monologa			nu monologați

Spanish

Verb

monologa

1. inflection of monologar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative