încuviințare
Jump to navigation
Jump to search
Romanian[edit]
Etymology[edit]
From încuviința + -re.
Noun[edit]
încuviințare f (plural încuviințări)
Declension[edit]
Declension of încuviințare
| singular | plural | |||
|---|---|---|---|---|
| indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
| nominative/accusative | (o) încuviințare | încuviințarea | (niște) încuviințări | încuviințările |
| genitive/dative | (unei) încuviințări | încuviințării | (unor) încuviințări | încuviințărilor |
| vocative | încuviințare, încuviințareo | încuviințărilor | ||