incriminare
Jump to navigation
Jump to search
See also: incriminaré
Italian[edit]
Etymology[edit]
Borrowed from Medieval Latin incrimināre, from Latin crimināre.
Pronunciation[edit]
Verb[edit]
incriminàre (first-person singular present incrìmino, first-person singular past historic incriminài, past participle incriminàto, auxiliary avére) [+ di (object)]
- to charge (with), to accuse, to indict
- to incriminate
Conjugation[edit]
Conjugation of incriminàre (-are) (See Appendix:Italian verbs)
Derived terms[edit]
Related terms[edit]
Anagrams[edit]
Romanian[edit]
Etymology[edit]
Noun[edit]
incriminare f (plural incriminări)
Declension[edit]
Declension of incriminare
singular | plural | |||
---|---|---|---|---|
indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
nominative/accusative | (o) incriminare | incriminarea | (niște) incriminări | incriminările |
genitive/dative | (unei) incriminări | incriminării | (unor) incriminări | incriminărilor |
vocative | incriminare, incriminareo | incriminărilor |
Spanish[edit]
Verb[edit]
incriminare
Categories:
- Italian terms borrowed from Medieval Latin
- Italian terms derived from Medieval Latin
- Italian terms derived from Latin
- Italian 5-syllable words
- Italian terms with IPA pronunciation
- Rhymes:Italian/are
- Rhymes:Italian/are/5 syllables
- Italian lemmas
- Italian verbs
- Italian verbs ending in -are
- Italian verbs taking avere as auxiliary
- Romanian terms suffixed with -re
- Romanian lemmas
- Romanian nouns
- Romanian countable nouns
- Romanian feminine nouns
- Spanish non-lemma forms
- Spanish verb forms