oblici

Latin

Adjective

oblīcī

1. inflection of oblīcus:
   1. nominative/vocative masculine plural
   2. genitive masculine/neuter singular

Romanian

Etymology

Borrowed from Old Church Slavonic обличити (obličiti).

Verb

a oblici (third-person singular present oblicește, past participle oblicit) 4th conj.

1. to discover, to find

Conjugation

    conjugation of oblici (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a oblici
gerund			oblicind
past participle			oblicit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	oblicesc	oblicești	oblicește	oblicim	obliciți	oblicesc
	imperfect	obliceam	obliceai	oblicea	obliceam	obliceați	obliceau
	simple perfect	oblicii	obliciși	oblici	oblicirăm	oblicirăți	obliciră
	pluperfect	oblicisem	obliciseși	oblicise	obliciserăm	obliciserăți	obliciseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să oblicesc	să oblicești	să oblicească	să oblicim	să obliciți	să oblicească
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		oblicește			obliciți
	negative		nu oblici			nu obliciți