From gălăgi (“to make noise”) + -ie.[1]
gălăgie f (uncountable)
- noise, din, racket, uproar, hubbub
- Synonyms: hărmălaie, larmă, zgomot
declension of gălăgie (singular only)
|
|
singular
|
| f gender
|
indefinite articulation
|
definite articulation
|
| nominative/accusative
|
(o) gălăgie
|
gălăgia
|
| genitive/dative
|
(unei) gălăgii
|
gălăgiei
|
| vocative
|
gălăgie, gălăgio
|
- ^ gălăgi in Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român, Tenerife: Universidad de la Laguna, 1958–66.
