denumi
Romanian
Etymology
de- + numi, based on French dénommer.
Verb
a denumi (third-person singular present denumește, past participle denumit) 4th conj.
- to designate, denominate, give a name to; to name, call, term
Conjugation
conjugation of denumi (fourth conjugation, -esc- infix)
| infinitive | a denumi | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | denumind | ||||||
| past participle | denumit | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | denumesc | denumești | denumește | denumim | denumiți | denumesc | |
| imperfect | denumeam | denumeai | denumea | denumeam | denumeați | denumeau | |
| simple perfect | denumii | denumiși | denumi | denumirăm | denumirăți | denumiră | |
| pluperfect | denumisem | denumiseși | denumise | denumiserăm | denumiserăți | denumiseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să denumesc | să denumești | să denumească | să denumim | să denumiți | să denumească | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | denumește | denumiți | |||||
| negative | nu denumi | nu denumiți | |||||