fute

See also: futé

English

Verb

1. (obsolete) To whistle.

Anagrams

• EF-Tu, fuet

---

Romanian

Etymology

From Latin futuere, present active infinitive of futuō, ultimately from Proto-Indo-European *bʰew- (“to hit”).

Pronunciation

• IPA^(key): [ˈfute]

Verb

a fute (third-person singular present fute, past participle futut) 3rd conj.

1. (vulgar) to fuck

   Nu vreau să te fut. Mă fut numai cu bărbați.

   I don't wanna fuck you. I only fuck men.

2. (vulgar) to annoy, bug, bother

Conjugation

    conjugation of fute (third conjugation, past participle in -ut)

infinitive			a fute
gerund			futând
past participle			futut
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	fut	fuți	fute	futem	futeți	fut
	imperfect	futeam	futeai	futea	futeam	futeați	futeau
	simple perfect	futui	futuși	futu	futurăm	futurăți	futură
	pluperfect	futusem	futuseși	futuse	futuserăm	futuserăți	futuseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să fut	să fuți	să fută	să futem	să futeți	să fută
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		fute			futeți
	negative		nu fute			nu futeți

Derived terms

• futere

---

Volapük

Noun

fute

1. dative singular of fut