mirotoceț

Romanian

Etymology

Borrowed from Old Church Slavonic мироточець (mirotočecĭ).

Noun

mirotoceț m (plural mirotoceți)

1. (obsolete) myroblyte

Declension

Declension of mirotoceț

	singular		plural
	indefinite articulation	definite articulation	indefinite articulation	definite articulation
nominative/accusative	(un) mirotoceț	mirotocețul	(niște) mirotoceți	mirotoceții
genitive/dative	(unui) mirotoceț	mirotocețului	(unor) mirotoceți	mirotoceților
vocative	mirotocețule		mirotoceților

References

• mirotoceț in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN