dănui

Romanian

Etymology

From danie.

Verb

a dănui (third-person singular present dănuiește, past participle dănuit) 4th conj.

1. (obsolete) to donate

Conjugation

    conjugation of dănui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a dănui
gerund			dănuind
past participle			dănuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	dănuiesc	dănuiești	dănuiește	dănuim	dănuiți	dănuiesc
	imperfect	dănuiam	dănuiai	dănuia	dănuiam	dănuiați	dănuiau
	simple perfect	dănuii	dănuiși	dănui	dănuirăm	dănuirăți	dănuiră
	pluperfect	dănuisem	dănuiseși	dănuise	dănuiserăm	dănuiserăți	dănuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să dănuiesc	să dănuiești	să dănuiască	să dănuim	să dănuiți	să dănuiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		dănuiește			dănuiți
	negative		nu dănui			nu dănuiți

References

• dănui in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN