suplica

See also: suplicá, súplica, and suplicà

Catalan

Pronunciation

• IPA^(key): (Central, Balearic) [suˈpli.kə]
• IPA^(key): (Valencian) [suˈpli.ka]

Verb

suplica

1. inflection of suplicar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Portuguese

Verb

suplica

1. inflection of suplicar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

Borrowed from French supplier and/or Latin supplicō, supplicāre. Cf. also sufleca, which may possibly be a doublet.

Verb

a suplica (third-person singular present suplică, past participle suplicat) 1st conj.

1. to supplicate, beg, beseech, pray humbly

Conjugation

    conjugation of suplica (first conjugation, no infix)

infinitive			a suplica
gerund			suplicând
past participle			suplicat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	suplic	suplici	suplică	suplicăm	suplicați	suplică
	imperfect	suplicam	suplicai	suplica	suplicam	suplicați	suplicau
	simple perfect	suplicai	suplicași	suplică	suplicarăm	suplicarăți	suplicară
	pluperfect	suplicasem	suplicaseși	suplicase	suplicaserăm	suplicaserăți	suplicaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să suplic	să suplici	să suplice	să suplicăm	să suplicați	să suplice
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		suplică			suplicați
	negative		nu suplica			nu suplicați

Derived terms

• suplicare

Related terms

• suplicație

See also

• ruga

Spanish

Pronunciation

• IPA^(key): /suˈplika/ [suˈpli.ka]
• Rhymes: -ika
• Syllabification: su‧pli‧ca

Verb

suplica

1. inflection of suplicar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative