mâneca

See also: mânecă

Romanian

Etymology 1

From Latin mānicāre, present active infinitive of mānicō.

Verb

a mâneca (third-person singular present mânecă, past participle mânecat) 1st conj.

1. (popular) to get up and go very early in the morning

Conjugation

    conjugation of mâneca (first conjugation, no infix)

infinitive			a mâneca
gerund			mânecând
past participle			mânecat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	mânec	mâneci	mânecă	mânecăm	mânecați	mânecă
	imperfect	mânecam	mânecai	mâneca	mânecam	mânecați	mânecau
	simple perfect	mânecai	mânecași	mânecă	mânecarăm	mânecarăți	mânecară
	pluperfect	mânecasem	mânecaseși	mânecase	mânecaserăm	mânecaserăți	mânecaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să mânec	să mâneci	să mânece	să mânecăm	să mânecați	să mânece
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		mânecă			mânecați
	negative		nu mâneca			nu mânecați

Synonyms

• scula, trezi, deștepta (devreme)

Derived terms

• mânecare
• mânecat
• mânecătoare

Related terms

• mâine

See also

• dimineață
• mânecă

Etymology 2

Noun

mâneca f

1. definite nominative/accusative singular of mânecă