birui

Romanian

Etymology

From Hungarian bír.

Verb

a birui (third-person singular present biruiește or biruie, past participle biruit) 4th conj.

1. to defeat, vanquish, subdue, be victorious over

   Synonyms: învinge, supune

Conjugation

    conjugation of birui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a birui
gerund			biruind
past participle			biruit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	biruiesc	biruiești	biruiește	biruim	biruiți	biruiesc
	imperfect	biruiam	biruiai	biruia	biruiam	biruiați	biruiau
	simple perfect	biruii	biruiși	birui	biruirăm	biruirăți	biruiră
	pluperfect	biruisem	biruiseși	biruise	biruiserăm	biruiserăți	biruiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să biruiesc	să biruiești	să biruiască	să biruim	să biruiți	să biruiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		biruiește			biruiți
	negative		nu birui			nu biruiți

    conjugation of birui (fourth conjugation, no infix)

infinitive			a birui
gerund			biruind
past participle			biruit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	birui	birui	biruie	biruim	biruiți	biruie
	imperfect	biruiam	biruiai	biruia	biruiam	biruiați	biruiau
	simple perfect	biruii	biruiși	birui	biruirăm	biruirăți	biruiră
	pluperfect	biruisem	biruiseși	biruise	biruiserăm	biruiserăți	biruiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să birui	să birui	să biruie	să biruim	să biruiți	să biruie
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		biruie			biruiți
	negative		nu birui			nu biruiți

Derived terms

• biruință