cinge

Italian

Verb

cinge

1. third-person singular present indicative of cingere

---

Latin

Verb

(deprecated template usage) cinge

1. second-person singular present active imperative of cingō

---

Portuguese

Verb

cinge

1. third-person singular present indicative of cingir
2. second-person singular imperative of cingir

---

Romanian

Etymology

From Latin cingere, present active infinitive of cingō, ultimately from Proto-Indo-European *kenk-.

Verb

a cinge (third-person singular present cinge, past participle cins) 3rd conj.

1. (rare) to surround, girdle, envelop, wrap up

Conjugation

    conjugation of cinge (third conjugation, past participle in -s)

infinitive			a cinge
gerund			cingând
past participle			cins
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	cing	cingi	cinge	cingem	cingeți	cing
	imperfect	cingeam	cingeai	cingea	cingeam	cingeați	cingeau
	simple perfect	cinsei	cinseși	cinse	cinserăm	cinserăți	cinseră
	pluperfect	cinsesem	cinseseși	cinsese	cinseserăm	cinseserăți	cinseseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să cing	să cingi	să cingă	să cingem	să cingeți	să cingă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		cinge			cingeți
	negative		nu cinge			nu cingeți

Synonyms

• încinge, înfășura

Derived terms

• cingătoare
• cingere

Related terms

• chingă