momița

Romanian

Etymology

From momiță.

Verb

a momița (third-person singular present momițez, past participle momițat) 1st conj.

1. to mock by imitating someone

Conjugation

    conjugation of momița (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a momița
gerund			momițând
past participle			momițat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	momițez	momițezi	momițează	momițăm	momițați	momițează
	imperfect	momițam	momițai	momița	momițam	momițați	momițau
	simple perfect	momițai	momițași	momiță	momițarăm	momițarăți	momițară
	pluperfect	momițasem	momițaseși	momițase	momițaserăm	momițaserăți	momițaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să momițez	să momițezi	să momițeze	să momițăm	să momițați	să momițeze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		momițează			momițați
	negative		nu momița			nu momițați

References

• momița in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN