urî

See also: uri, Uri, URI, úri, and Appendix:Variations of "uri"

Romanian

Etymology

From a Vulgar Latin root *horrīre, from Latin horrēre, present active infinitive of horreō (“I am afraid”) (other forms or parts of the verb from horrēscere, horrēscō as with many other 4th conjugation verbs); compare Aromanian urãscu; compare change in meaning also in Albanian urrej (“to hate”), Occitan orrir (“to hate, despise”). See also borî.

Pronunciation

• IPA^(key): /uˈrɨ/

Verb

a urî (third-person singular present urăște, past participle urât) 4th conj.

1. to hate

Conjugation

    conjugation of urî (fourth conjugation, -ăsc- infix)

infinitive			a urî
gerund			urând
past participle			urât
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	urăsc	urăști	urăște	urâm	urâți	urăsc
	imperfect	uram	urai	ura	uram	urați	urau
	simple perfect	urâi	urâși	urî	urârăm	urârăți	urâră
	pluperfect	urâsem	urâseși	urâse	urâserăm	urâserăți	urâseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să urăsc	să urăști	să urască	să urâm	să urâți	să urască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		urăște			urâți
	negative		nu urî			nu urâți

Synonyms

• dușmăni

Antonyms

• iubi

Derived terms

• ură
• urâciune
• urât