vinui

Romanian

Etymology

From vină +‎ -ui.

Verb

a vinui (third-person singular present vinuiește, past participle vinuit) 4th conj.

1. (obsolete) to accuse

Conjugation

    conjugation of vinui (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a vinui
gerund			vinuind
past participle			vinuit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	vinuiesc	vinuiești	vinuiește	vinuim	vinuiți	vinuiesc
	imperfect	vinuiam	vinuiai	vinuia	vinuiam	vinuiați	vinuiau
	simple perfect	vinuii	vinuiși	vinui	vinuirăm	vinuirăți	vinuiră
	pluperfect	vinuisem	vinuiseși	vinuise	vinuiserăm	vinuiserăți	vinuiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să vinuiesc	să vinuiești	să vinuiască	să vinuim	să vinuiți	să vinuiască
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		vinuiește			vinuiți
	negative		nu vinui			nu vinuiți

References

• vinui in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN