încuviința
Jump to navigation
Jump to search
Romanian
[edit]Etymology
[edit]Verb
[edit]a încuviința (third-person singular present încuviințează, past participle încuviințat) 1st conj.
- to approve
Conjugation
[edit] conjugation of încuviința (first conjugation, -ez- infix)
infinitive | a încuviința | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | încuviințând | ||||||
past participle | încuviințat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | încuviințez | încuviințezi | încuviințează | încuviințăm | încuviințați | încuviințează | |
imperfect | încuviințam | încuviințai | încuviința | încuviințam | încuviințați | încuviințau | |
simple perfect | încuviințai | încuviințași | încuviință | încuviințarăm | încuviințarăți | încuviințară | |
pluperfect | încuviințasem | încuviințaseși | încuviințase | încuviințaserăm | încuviințaserăți | încuviințaseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să încuviințez | să încuviințezi | să încuviințeze | să încuviințăm | să încuviințați | să încuviințeze | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | încuviințează | încuviințați | |||||
negative | nu încuviința | nu încuviințați |