binemerita
Jump to navigation
Jump to search
Romanian
[edit]Etymology
[edit]Verb
[edit]a binemerita (third-person singular present binemerită, past participle binemeritat) 1st conj.
- to deserve
Conjugation
[edit] conjugation of binemerita (first conjugation, no infix)
| infinitive | a binemerita | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | binemeritând | ||||||
| past participle | binemeritat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | binemerit | binemeriți | binemerită | binemerităm | binemeritați | binemerită | |
| imperfect | binemeritam | binemeritai | binemerita | binemeritam | binemeritați | binemeritau | |
| simple perfect | binemeritai | binemeritași | binemerită | binemeritarăm | binemeritarăți | binemeritară | |
| pluperfect | binemeritasem | binemeritaseși | binemeritase | binemeritaserăm | binemeritaserăți | binemeritaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să binemerit | să binemeriți | să binemerite | să binemerităm | să binemeritați | să binemerite | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | binemerită | binemeritați | |||||
| negative | nu binemerita | nu binemeritați | |||||