ciura

Romanian

Etymology

From ciur, possibly corresponding to Latin crībrō, crībrāre, through a Vulgar Latin dissimilated form *cibrāre.

Verb

a ciura (third-person singular present ciurează, past participle ciurat) 1st conj.

1. (archaic) to sift (with a sieve), sieve, pass through a sieve
2. (archaic) to embroider

Conjugation

    conjugation of ciura (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a ciura
gerund			ciurând
past participle			ciurat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	ciurez	ciurezi	ciurează	ciurăm	ciurați	ciurează
	imperfect	ciuram	ciurai	ciura	ciuram	ciurați	ciurau
	simple perfect	ciurai	ciurași	ciură	ciurarăm	ciurarăți	ciurară
	pluperfect	ciurasem	ciuraseși	ciurase	ciuraserăm	ciuraserăți	ciuraseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să ciurez	să ciurezi	să ciureze	să ciurăm	să ciurați	să ciureze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		ciurează			ciurați
	negative		nu ciura			nu ciurați

Synonyms

• (sift): cerne
• (embroider): broda

Related terms

• ciurar
• ciurui