convinge

Romanian

Etymology

Borrowed from Latin convincere, present active infinitive of convincō, based on (în)vinge.

Pronunciation

• IPA^(key): [ konˈvin.d͡ʒe ]

Verb

a convinge (third-person singular present convinge, past participle convins) 3rd conj.

1. (transitive) to convince, to persuade
2. (reflexive, with accusative) to convince oneself, to reassure oneself

Conjugation

    conjugation of convinge (third conjugation, past participle in -s)

infinitive			a convinge
gerund			convingând
past participle			convins
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	conving	convingi	convinge	convingem	convingeți	conving
	imperfect	convingeam	convingeai	convingea	convingeam	convingeați	convingeau
	simple perfect	convinsei	convinseși	convinse	convinserăm	convinserăți	convinseră
	pluperfect	convinsesem	convinseseși	convinsese	convinseserăm	convinseserăți	convinseseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să conving	să convingi	să convingă	să convingem	să convingeți	să convingă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		convinge			convingeți
	negative		nu convinge			nu convingeți

Derived terms

• convingere

Related terms

• convict
• convicțiune