curma

See also: curmá

Romanian

Etymology

Uncertain. Possibly a substratum word (compare Albanian kurmue) or from Ancient Greek (cf. κορμός (kormós, “trunk”)). Less likely from a Vulgar Latin *corrimāre.

Verb

a curma (third-person singular present curmează, past participle curmat) 1st conj.

1. to stop (abruptly), interrupt, end, break off, cut off, cease

Conjugation

    conjugation of curma (first conjugation, no infix)

infinitive			a curma
gerund			curmând
past participle			curmat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	curm	curmi	curmă	curmăm	curmați	curmă
	imperfect	curmam	curmai	curma	curmam	curmați	curmau
	simple perfect	curmai	curmași	curmă	curmarăm	curmarăți	curmară
	pluperfect	curmasem	curmaseși	curmase	curmaserăm	curmaserăți	curmaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să curm	să curmi	să curme	să curmăm	să curmați	să curme
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		curmă			curmați
	negative		nu curma			nu curmați

See also

• opri
• întrerupe
• înceta
• termina
• reteza