difama

See also: difamá and difamà

Catalan

Verb

difama

1. inflection of difamar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Portuguese

Pronunciation

• (Brazil) IPA^(key): /d͡ʒiˈfɐ̃.mɐ/

 

• (Portugal) IPA^(key): /diˈfɐ.mɐ/

• (Portugal) IPA^(key): /diˈfɐ.mɐ/
  • (Northern Portugal) IPA^(key): /diˈfa.mɐ/

• Rhymes: (Portugal) -ɐmɐ, (Brazil) -ɐ̃mɐ
• Hyphenation: di‧fa‧ma

Verb

difama

1. inflection of difamar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

Borrowed from French diffamer.

Verb

a difama (third-person singular present difamează, past participle difamat) 1st conjugation

1. (obsolete) to defame

Conjugation

    conjugation of difama (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a difama
gerund			difamând
past participle			difamat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	difamez	difamezi	difamează	difamăm	difamați	difamează
	imperfect	difamam	difamai	difama	difamam	difamați	difamau
	simple perfect	difamai	difamași	difamă	difamarăm	difamarăți	difamară
	pluperfect	difamasem	difamaseși	difamase	difamaserăm	difamaserăți	difamaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să difamez	să difamezi	să difameze	să difamăm	să difamați	să difameze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		difamează			difamați
	negative		nu difama			nu difamați

References

• difama in Academia Română, Micul dicționar academic, ediția a II-a, Bucharest: Univers Enciclopedic, 2010. →ISBN

Spanish

Verb

difama

1. inflection of difamar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative