frânge

See also: frange and frangé

Romanian

Etymology

(deprecated template usage)

From Latin frangere, present active infinitive of frangō, ultimately from (deprecated template usage) [etyl] Proto-Indo-European *bʰreg-.

Pronunciation

• IPA^(key): /ˈfrɨn.d͡ʒe/

Verb

a frânge (third-person singular present frânge, past participle frânt) 3rd conj.

1. to break, smash, fracture
2. (figurative) to defeat

Conjugation

    conjugation of frânge (third conjugation, past participle in -t)

infinitive			a frânge
gerund			frângând
past participle			frânt
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	frâng	frângi	frânge	frângem	frângeți	frâng
	imperfect	frângeam	frângeai	frângea	frângeam	frângeați	frângeau
	simple perfect	frânsei	frânseși	frânse	frânserăm	frânserăți	frânseră
	pluperfect	frânsesem	frânseseși	frânsese	frânseserăm	frânseserăți	frânseseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să frâng	să frângi	să frângă	să frângem	să frângeți	să frângă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		frânge			frângeți
	negative		nu frânge			nu frângeți

Synonyms

• (break): rupe, sparge
• (defeat): învinge, bate

Derived terms

• frângere
• răsfrânge

Related terms

• cufrânge
• înfrânge
• frânt
• frântură