gratifica

See also: gratificá

Italian

Etymology 1

Noun

gratifica f (plural gratifiche)

1. bonus

Etymology 2

See the etymology of the corresponding lemma form.

Verb

gratifica

1. inflection of gratificare:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Anagrams

• graficati, grafitica

Latin

Verb

grātificā

1. second-person singular present active imperative of grātificō

Portuguese

Verb

gratifica

1. inflection of gratificar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative

Romanian

Etymology

From French gratifier, from Latin gratificare.

Verb

a gratifica (third-person singular present gratifică, past participle gratificat) 1st conj.

1. to gratify

Conjugation

    conjugation of gratifica (first conjugation, no infix)

infinitive			a gratifica
gerund			gratificând
past participle			gratificat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	gratific	gratifici	gratifică	gratificăm	gratificați	gratifică
	imperfect	gratificam	gratificai	gratifica	gratificam	gratificați	gratificau
	simple perfect	gratificai	gratificași	gratifică	gratificarăm	gratificarăți	gratificară
	pluperfect	gratificasem	gratificaseși	gratificase	gratificaserăm	gratificaserăți	gratificaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să gratific	să gratifici	să gratifice	să gratificăm	să gratificați	să gratifice
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		gratifică			gratificați
	negative		nu gratifica			nu gratificați

Spanish

Verb

gratifica

1. inflection of gratificar:
   1. third-person singular present indicative
   2. second-person singular imperative