străluci

Romanian

Etymology 1

From stră- +‎ luci, or from Vulgar Latin *extralūcīre or *tralūcīre < *lūcīre, from Latin lucēre (“shine”). Compare Calabrian stralucire, Friulian stralusî, Engadine Romansch stral’üzir, Bellinzona dialect straluce, Romansch traglischar.

Pronunciation

• IPA^(key): [strəluˈtʃi]

Verb

a străluci (third-person singular present strălucește, past participle strălucit) 4th conj.

1. to shine, to sparkle, to radiate, to glister, to beam, to flare; to be bright

Conjugation

    conjugation of străluci (fourth conjugation, -esc- infix)

infinitive			a străluci
gerund			strălucind
past participle			strălucit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	strălucesc	strălucești	strălucește	strălucim	străluciți	strălucesc
	imperfect	străluceam	străluceai	strălucea	străluceam	străluceați	străluceau
	simple perfect	strălucii	străluciși	străluci	strălucirăm	strălucirăți	străluciră
	pluperfect	strălucisem	străluciseși	strălucise	străluciserăm	străluciserăți	străluciseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să strălucesc	să strălucești	să strălucească	să strălucim	să străluciți	să strălucească
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		strălucește			străluciți
	negative		nu străluci			nu străluciți

Derived terms

• străluc
• strălucitor
• strălucire

Etymology 2

Pronunciation

• IPA^(key): [strəˈlutʃʲ]

Noun

străluci m

1. plural of străluc