împutăciune
Romanian
Etymology
From the old verb împuta + -ciune (compare the modern doublet imputa), or possibly corresponding to Latin imputātiō, imputātiōnem.
Noun
împutăciune f (plural împutăciuni) (archaic)
- scolding, admonition, reproach, reprimand
- imputation, charge or accusation of evil
- dispute, quarrel
Declension
Declension of împutăciune
| singular | plural | |||
|---|---|---|---|---|
| indefinite articulation | definite articulation | indefinite articulation | definite articulation | |
| nominative/accusative | (o) împutăciune | împutăciunea | (niște) împutăciuni | împutăciunile |
| genitive/dative | (unei) împutăciuni | împutăciunii | (unor) împutăciuni | împutăciunilor |
| vocative | împutăciune, împutăciuneo | împutăciunilor | ||
Synonyms
- (scolding): mustrare, admonestare, reproș, certare, dojană
- (imputation): imputare, imputație, acusație
- (dispute): dispută, ceartă