irita

Romanian

Etymology

Borrowed from French irriter, Latin irrītāre.

Verb

a irita (third-person singular present irită, past participle iritat) 1st conj.

1. to irritate; to annoy; to vex
2. to irritate (an organ, such as skin)

Conjugation

    conjugation of irita (first conjugation, no infix)

infinitive			a irita
gerund			iritând
past participle			iritat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	irit	iriți	irită	irităm	iritați	irită
	imperfect	iritam	iritai	irita	iritam	iritați	iritau
	simple perfect	iritai	iritași	irită	iritarăm	iritarăți	iritară
	pluperfect	iritasem	iritaseși	iritase	iritaserăm	iritaserăți	iritaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să irit	să iriți	să irite	să irităm	să iritați	să irite
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		irită			iritați
	negative		nu irita			nu iritați

Synonyms

• (annoy): enerva, vexa

Derived terms

• iritat

Related terms

• iritație