scurtâ

See also: scurta, Scurta, and scurtă

Friulian

Etymology

From Late Latin excurtāre, from Latin curtāre.

Verb

scurtâ

1. (transitive) to shorten

Conjugation

This is a regular -â verb, along with verbs like amâ.

Conjugation of scurtâ (first conjugation)

infinitive			scurtâ
gerund			scurtânt
past participle				singular		plural
		masculine		scurtât		scurtâts
		feminine		scurtâde		scurtâdis
person		singular			plural
		first	second	third	first	second	third
indicative		jo	tu	lui/jê	nô	vô	lôr
	present	o scurti	tu scurtis	al/e scurte	o scurtìn	o scurtais	a scurtin
	imperfect	o scurtavi	tu scurtavis	al/e scurtave	o scurtavin	o scurtavis	a scurtavin
	simple past	o scurtai	tu scurtaris	al/e scurtà	o scurtarin	o scurtaris	a scurtarin
	future	o scurtarai	tu scurtarâs	al/e scurtarà	o scurtarìn	o scurtarês	a scurtaran
conditional		jo	tu	lui/jê	nô	vô	lôr
	present	o scurtarès	tu scurtaressis	al/e scurtarès	o scurtaressin	o scurtaressis	a scurtaressin
subjunctive		jo	tu	lui/jê	nô	vô	lôr
	present	o scurti	tu scurtis	al/e scurti	o scurtìn	o scurtais	a scurtin
	imperfect	o scurtàs	tu scurtassis	al/e scurtàs	o scurtassin	o scurtassis	a scurtassin
imperative		–	tu	–	nô	vô	–
		–	scurte	–	scurtìn	scurtait	–

Derived terms

• scurte

Related terms

• curt