împrejura
Romanian
Etymology
From împrejur. Another etymology derives it from a Vulgar Latin *pergȳrāre, from Latin per + gȳrāre, with the addition of the prefix în later within Romanian. [1]
Verb
a împrejura (third-person singular present împrejură, past participle împrejurat) 1st conj.
Conjugation
conjugation of împrejura (first conjugation, no infix)
| infinitive | a împrejura | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | împrejurând | ||||||
| past participle | împrejurat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | împrejur | împrejuri | împrejură | împrejurăm | împrejurați | împrejură | |
| imperfect | împrejuram | împrejurai | împrejura | împrejuram | împrejurați | împrejurau | |
| simple perfect | împrejurai | împrejurași | împrejură | împrejurarăm | împrejurarăți | împrejurară | |
| pluperfect | împrejurasem | împrejuraseși | împrejurase | împrejuraserăm | împrejuraserăți | împrejuraseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să împrejur | să împrejuri | să împrejure | să împrejurăm | să împrejurați | să împrejure | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | împrejură | împrejurați | |||||
| negative | nu împrejura | nu împrejurați | |||||