îmbelșuga

Romanian

Etymology

From în- +‎ belșug +‎ -a.

Verb

a îmbelșuga (third-person singular present îmbelșughează, past participle îmbelșugat) 1st conj.

1. (rare, of land/fields) to make fruitful, fertile, able to bear much produce, to yield abundantly

Conjugation

    conjugation of îmbelșuga (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a îmbelșuga
gerund			îmbelșugând
past participle			îmbelșugat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	îmbelșughez	îmbelșughezi	îmbelșughează	îmbelșugăm	îmbelșugați	îmbelșughează
	imperfect	îmbelșugam	îmbelșugai	îmbelșuga	îmbelșugam	îmbelșugați	îmbelșugau
	simple perfect	îmbelșugai	îmbelșugași	îmbelșugă	îmbelșugarăm	îmbelșugarăți	îmbelșugară
	pluperfect	îmbelșugasem	îmbelșugaseși	îmbelșugase	îmbelșugaserăm	îmbelșugaserăți	îmbelșugaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să îmbelșughez	să îmbelșughezi	să îmbelșugheze	să îmbelșugăm	să îmbelșugați	să îmbelșugheze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		îmbelșughează			îmbelșugați
	negative		nu îmbelșuga			nu îmbelșugați

Derived terms

• îmbelșugare
• îmbelșugat