înghiți

Romanian

Etymology

From an intermediate earlier form *înghiuți, from Late Latin ingluttīre, present active infinitive of ingluttiō, from Latin gluttiō, from gluttus. Compare Italian inghiottire.

Pronunciation

• IPA^(key): /ɨn.ɡiˈt͡si/

• Audio

  (file)

Verb

a înghiți (third-person singular present înghite, past participle înghițit) 4th conj.

1. to swallow, gulp down
2. to breathe in
3. (figuratively) to stomach (something/someone)

   Nu-l pot înghiți. ― I can't stomach him.

Conjugation

    conjugation of înghiți (fourth conjugation, no infix)

infinitive			a înghiți
gerund			înghițind
past participle			înghițit
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	înghit	înghiți	înghite	înghițim	înghițiți	înghit
	imperfect	înghițeam	înghițeai	înghițea	înghițeam	înghițeați	înghițeau
	simple perfect	înghiții	înghițiși	înghiți	înghițirăm	înghițirăți	înghițiră
	pluperfect	înghițisem	înghițiseși	înghițise	înghițiserăm	înghițiserăți	înghițiseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să înghit	să înghiți	să înghită	să înghițim	să înghițiți	să înghită
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		înghite			înghițiți
	negative		nu înghiți			nu înghițiți

Derived terms

• înghițire
• înghițitură

See also

• sughița