încânta
See also: incanta
Romanian
Etymology
Probably from în + cânta, based on French enchanter. Other theories include a direct derivation from Latin incantāre, present active infinitive of incantō (compare Aromanian ncãntu, ncãntari).
Verb
a încânta (third-person singular present încântă, past participle încântat) 1st conj.
Conjugation
conjugation of încânta (first conjugation, no infix)
| infinitive | a încânta | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | încântând | ||||||
| past participle | încântat | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | încânt | încânți | încântă | încântăm | încântați | încântă | |
| imperfect | încântam | încântai | încânta | încântam | încântați | încântau | |
| simple perfect | încântai | încântași | încântă | încântarăm | încântarăți | încântară | |
| pluperfect | încântasem | încântaseși | încântase | încântaserăm | încântaserăți | încântaseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să încânt | să încânți | să încânte | să încântăm | să încântați | să încânte | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | încântă | încântați | |||||
| negative | nu încânta | nu încântați | |||||