învinge

See also: invinge

Romanian

Alternative forms

• învince, vince, învence, vence, învinci, vinci (all archaic)

Etymology

From an earlier vince, inherited from Latin vincere, present active infinitive of vincō, from Proto-Italic *winkō, from Proto-Indo-European *wi-n-k-, nasal infix from *weyk- (“to overcome”).

Pronunciation

• IPA^(key): /ɨnˈvind͡ʒe/

Verb

a învinge (third-person singular present învinge, past participle învins) 3rd conj.

1. (transitive) to win (against an opponent)
2. (transitive) to beat, defeat, vanquish

Conjugation

    conjugation of învinge (third conjugation, past participle in -s)

infinitive			a învinge
gerund			învingând
past participle			învins
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	înving	învingi	învinge	învingem	învingeți	înving
	imperfect	învingeam	învingeai	învingea	învingeam	învingeați	învingeau
	simple perfect	învinsei	învinseși	învinse	învinserăm	învinserăți	învinseră
	pluperfect	învinsesem	învinseseși	învinsese	învinseserăm	învinseserăți	învinseseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să înving	să învingi	să învingă	să învingem	să învingeți	să învingă
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		învinge			învingeți
	negative		nu învinge			nu învingeți

Derived terms

Derived terms

• invincibil
• invincibilitate

• învingător
• învingere

Related terms

• evinge
• previnge
• victorie

See also

• câștiga
• cuceri
• supune
• birui