argumenta

See also: argumentá

English

Etymology

From the Latin argūmenta, nominative plural form of argūmentum.

Pronunciation

• enPR: ärgyo͞omĕnʹtə, IPA^(key): /ɑːɡjuːˈmɛntə/

or as in Latin

Noun

argumenta

1. plural of argumentum

---

Catalan

Verb

argumenta

---

French

Verb

argumenta

1. third-person singular past historic of argumenter

---

Latin

Pronunciation

• (Classical Latin) IPA^(key): /ar.ɡuːˈmen.ta/, [ärɡuːˈmɛn̪t̪ä]
• (modern Italianate Ecclesiastical) IPA^(key): /ar.ɡuˈmen.ta/, [ärɡuˈmɛn̪t̪ä]

Noun

(deprecated template usage) argūmenta

1. nominative plural of argūmentum
2. accusative plural of argūmentum
3. vocative plural of argūmentum

---

Norwegian Bokmål

Alternative forms

• argumentene

Noun

argumenta n

1. definite plural of argument

---

Norwegian Nynorsk

Noun

argumenta n

1. definite plural of argument

---

Portuguese

Verb

argumenta

1. Template:pt-verb-form-of

---

Romanian

Etymology

From French argumenter.

Verb

a argumenta (third-person singular present argumentează, past participle argumentat) 1st conj.

1. (transitive) to support with arguments

Conjugation

    conjugation of argumenta (first conjugation, -ez- infix)

infinitive			a argumenta
gerund			argumentând
past participle			argumentat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	argumentez	argumentezi	argumentează	argumentăm	argumentați	argumentează
	imperfect	argumentam	argumentai	argumenta	argumentam	argumentați	argumentau
	simple perfect	argumentai	argumentași	argumentă	argumentarăm	argumentarăți	argumentară
	pluperfect	argumentasem	argumentaseși	argumentase	argumentaserăm	argumentaserăți	argumentaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să argumentez	să argumentezi	să argumenteze	să argumentăm	să argumentați	să argumenteze
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		argumentează			argumentați
	negative		nu argumenta			nu argumentați

---

Spanish

Verb

argumenta

1. Informal second-person singular (tú) affirmative imperative form of argumentar.
2. Formal second-person singular (usted) present indicative form of argumentar.
3. Third-person singular (él, ella, also used with usted^?) present indicative form of argumentar.