Jump to content

finit

From Wiktionary, the free dictionary
See also: finît

Catalan

[edit]

Pronunciation

[edit]

Adjective

[edit]

finit (feminine finida, masculine plural finits, feminine plural finides)

  1. finite
    Antonym: infinit

Derived terms

[edit]

Participle

[edit]

finit (feminine finida, masculine plural finits, feminine plural finides)

  1. past participle of finir

French

[edit]

Pronunciation

[edit]

Verb

[edit]

finit

  1. inflection of finir:
    1. third-person singular present indicative
    2. third-person singular past historic

German

[edit]

Etymology

[edit]

    Borrowed from Latin fīnītus.

    Pronunciation

    [edit]

    Adjective

    [edit]

    finit (strong nominative masculine singular finiter, not comparable)

    1. finite

    Declension

    [edit]
    [edit]

    Further reading

    [edit]
    • finit” in Duden online
    • finit”, in Digitales Wörterbuch der deutschen Sprache[1] (in German)

    Latin

    [edit]

    Verb

    [edit]

    fīnit

    1. third-person singular present active indicative of fīniō

    Romanian

    [edit]

    Etymology

    [edit]

    Past participle of fini.

    Adjective

    [edit]

    finit m or n (feminine singular finită, masculine plural finiți, feminine/neuter plural finite)

    1. ended, terminated
      Antonym: infinit

    Declension

    [edit]
    Declension of finit
    singular plural
    masculine neuter feminine masculine neuter feminine
    nominative-
    accusative
    indefinite finit finită finiți finite
    definite finitul finita finiții finitele
    genitive-
    dative
    indefinite finit finite finiți finite
    definite finitului finitei finiților finitelor